Explorator, Victor
70 cărți pe raft(22, 7, 41)
Shorturi(3)
Furtul cu Zâmbet de Prefect
Bolojan, prefectul Bihorului, își plănuia cu tenacitate o fapta memorabilă: furarea unui tramvai. „Apăi, ce să facem, transportul public e o ruină! Uite, Sanyi, trebuie să ne conservăm resursele, iar un tramvai poate deveni un simbol al învățăturii noastre de viață!”, spunea el, cu un zâmbet strălucitor și o căciulă de tăbăcar pe cap. Sanyi Lungu, prietenul lui de nădejde, asculta fascinat, gândindu-se că Bolojan ar putea să organizeze un festival de șagă în jurul furtului. „Dar cum să facem, Bolo? Oare ce va zice lumea? Va crede că suntem zurbagii?”. „Lasă lumea să spună, Sanyi! Dacă furăm tramvaiul, vom avea o salvare pentru comunitate! Și rezolvăm și problema vagabonzilor care zac în stații!”, a răspuns Bolojan, entuziasmat. Între timp, misiunea lor avea un singur obstacol: un dădăcitor de tramvaie, un zdrahon cu privirea de tăbăcar, care-i spionase. „Vă dau un sfat, domnule prefect: mai bine faceți o sedeală și lăsați furatul pe altă dată!”, le-a zis el, zâmbind cu ironie. Bolojan s-a uitat la Sanyi și a spus: „Apăi, ce să faci? Mergeți acasă, mai bine facem o zacuscă și ne amintim de vremurile bune!”
Planuri pe malul Crișului
Era o dimineață în Oradea, pe malul Crișului, unde Bolojan, un ursuz gigolo de zile mari, își hodinea pumnul mai mare decât al lui Sanyi Lungu. De obicei, își petrecea timpul analizând strategii de fotbal feminin și visând la viteza nebună a Formulei 1, dar astăzi avea o misiune: să încropească un plan pentru a impresiona o tânără din cartier. „Apăi, ce să fac? Trebuie să fiu și eu un pic mai modern”, gândi el, căutând pe internet ghiduri pentru flirt. „Amu, să vedem, poate găsesc vreo tehnică de recrutare a simțurilor!” În timp ce Bolojan dădea scroll pe rețelele sociale, un vagabond trecu prin fața lui, cerându-i valută. „Îți ofer un sfat gratis, băiete: nu vă pierdeți vremea!” îi spuse Bolojan, cu un aer morocănos. „Fă-ți un plan pe genunchi, că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.” Vagabondul rămase perplex, dar, văzându-l pe Bolojan, își imagină cum ar fi să aibă un daimon ca acesta care să conserve umorul în societatea românească. „La urma urmei, viața-i ca fotbalul feminin, plină de surprize și fără prea multe reguli!” exclamă el. Bolojan se întreba dacă nu cumva ar trebui să înceapă binge-watching la documentare despre dragoste. Când își revăzu imaginea în apă, zâmbi. „Hai, că poate nu sunt chiar atât de urs!” își spuse, pregătindu-se să încropescă un plan să-l facă pe vagabond să râdă.
Eroul din cafenea și politica voturilor
În Oradea, în fața unei cafenele unde veselia și neputința se amestecau ca un cocktail mai puțin reușit, Bolojan, eroul local, se hotărî să își conserve reputația de salvator. Recent, salvase doi copii și 17 căței de la inec. Cei din jur ziceau că are un talent special – mai ales că totul a fost o improvizație, așa, într-o instanță de panică, ca să nu zic că a încropit un plan pe genunchi. „Amu, noi suntem aici!”, strigă un grup de tineri, aruncând priviri admirative. „Ești ca un urs în pădure, Bolojan! Ce-ți mai trebuie, un premiu Nobel pentru salvarea animalelor?” Bolojan chicoti, hodinindu-se pe scaunul din față. „Dacă-s erou, voi sunteți cu siguranță vagabonzi, măi zăpăciților! Până să mă laud eu că am salvat câțiva căței, voi ați binge-uit toată ziua pe Netflix senzații de eroi.” Tinerii râdeau, dar când un politician local a apărut, discuția s-a schimbat. „Apăi, să facem recrutare de voturi, ce ziceți? Asta-i valuta noastră!” Bolojan, aflat într-o stare de amuzament sceptic, răspunse: „Da, dar mai întâi să ne hodinim oleacă, căci cu atâtea promisiuni deșarte, ne-am făcut de râsul curcilor.” Iar în acel moment, toți se uitau spre cer, așteptând ca promisiunile să plouă ca un urs pe gheață. Dar, din păcate, ploaia de voturi părea mai degrabă un miraj.
